Oficialii Yahoo au confirmat vineri ca au primit o oferta nesolicitata de preluare din partea Microsoft si au anuntat ca vor lua in considerare posibilitatea de a accepta oferta, in valoare de 44,6 miliarde dolari, a scris presa internationala.
Yahoo a aratat intr-un comunicat ca boardul companiei va evalua propunerea “cu atentie si promptitudine, in contextul planurilor strategice ale Yahoo si va lua cea mai buna decizie pentru a creste valoare pe termen lung pentru actionari”. Actiunile competitorului principal al Microsoft si Yahoo, Google, au scazut cu 1,7%, iar cele ale Microsoft s-au diminuat cu 2% inainte de deschiderea pietei, vineri, ca urmare a anuntului facut de cea mai mare companie producatoare de software din lume, care a oferit 44,6 mld.$ pentru preluarea Yahoo. Valoarea actiunilor Google scazuse si joi cu 6,5%, dupa ce compania a afisat rezultate financiare pe trimestrul patru sub asteptarile analistilor. Valoarea unei actiuni Google inainte de deschiderea pietei de vineri a scazut pana la 518,01 $, de la 527,40 $ cu cat se tranzactiona in aceeasi perioada joi.