“Marile corporatii sunt tot mai interesate de site-uri si tehnologii Web 2.0 si aceste segment va cunoaste o crestere importanta in investitii in urmatorii ani, pina in 2013 nivelul anual al investitiilor urmand sa atinga circa 5 miliarde de dolari. Mai mult de jumatate dintre oficialii marilor companii au apreciat ca implementarea de tehnologii Web 2.0 este o prioritate pentru urmatorul an, spun analistii reuniti la o conferinta internationala pe tema social networking si tehnologii Web 2.0, care a avut loc la San Francisco. Discutiile continua sa se refere la Web 2.0 ca la urmatoarea generatie, desi majoritatea site-urilor mari si populare sunt considerate deja Web 2.0. “Acesta este viitorul Internetului, a declarat unul dintre organizatorii evenimentului. Companiile prezente aici fac parte din viitorul internetului”, a explicat el.
Pe scurt este vorba de folosirea sistemelor online, de comunitate, colaborare pe Internet, comunicatii, pentru a schimba fundamental modul in care o companie comunica cu angajatii, partenerii, clientii principali si asa mai departe. Studiul privind companiile si Web 2.0, realizat de compania americana de cercetare Forrester Research, mai arata ca exista corporatii precum General Motoros, McDonald’s, firme de asigurari, banci, care vor sa implementeze astfel de solutii pentru a creste recunoasterea pe Internet a brandului lor, pentru a stimula creativitatea, pentru a fi in legatura cu clientii si angajatii.