logo
Liviu Florescu

Esti aici pentru ca...

Iti place sa citesti, banuiesc. Mie sa scriu, imi pare bine de cunostinta. Articolele sunt despre business si marketing sau alte chestiuni serioase, introspectii pe diferite subiecte, uneori la nervi imi vars frustrarile si astfel blogul imi devine psiholog iar cand sunt impresionat de un film bun ti-l recomand rapid aici. Tu alege-ti ce doresti.
Liviu Florescu / Instrospectii (Page 3)

Sinceritatea mea, nu mai e a ta

Teodorescu n-avea dreptate atunci. Radeam si ziceam c-o sa te caut in toate femeile pe care cateodata le intalnesc. N-avea dreptate si n-are nici acum. Insa ironia mea era ca o legenda, avea samburele adevarului in pantec. E de fapt un blocaj mental prin care ma agat de trecut. Dar nu de tine, ci de trecutul dinaintea ta. Acest dinainte… a fost omniprezenta expresie ce-a spalat mereu marul. Al discordiei, da! Acum isi croiesc drum altele. Si cumva ele simt frica mea de tine, chiar daca tu esti la mii de ani lumina de ce-am fost atunci. Da, da, pe vremea cand puerilitatea mea o batea la fund pe tanti maturitate. Dar a fost mereu mereu evolutia fiecaruia dintre noi, nu-i asa?!

In cautarea adevarului, paradoxal

Ceea ce omenirea a cautat de cand se stie a fost adevarul. Asa e setat omul, sa-si foloseasca partial creierul si sa lupte sa atinga evolutia intelectuala. Dar evolutia a venit mereu cu costuri grele. Si cand unii au reusit mai mult au fost catalogati iluminati, insa de cele mai multe ori prea tarziu. Ca asa e viata – se intelege in trecut si se traieste in viitor. Azi o imagine cu Einstein pe un banner publicitar trezeste atentia. Imaginea lui e a unui simplu om normal, dar mintea trezeste atentia nu ochii. Paradoxal, absolutul in adevar n-a existat si nu va exista niciodata, desi, tot paradoxal, adevarul e unul singur, aievea alternativele lui sunt variante interpretate. Vorba aia, daca Dumnezeu nu se odihnea in a 7-a zi dupa facerea lumii, traiam acum intr-una perfecta.

Inca se nasc eroi

Acum 3 ani ma suna tata si ma invita la Osica de Sus, un satuc de oameni ambitiosi si muncitori in partea olteneasca a Romaniei. Scopul era intalnirea la un eveniment intitulat “Fii satului” unde un domn numit Nelu Rosca oferea pe atunci numele liceului, primind si titulatura de cetatean de onoare al localitatii. Paralel cu asta a avut o dorinta: sa-si uneasca ramasitele unui neam inceput de acolo, exact in acea zi. Am ajuns triumfator de curiosi sa vedem ce emotii si lucruri noi descoperim.

Spre seara ne-am restras in curtea unei case taranesti frumos intretinute, cu noi tinerii, maturi cu umor si ceva experienta de viata impreuna cu batrani intelepti… unii in bastoane, altii nu mai sunt azi printre noi. Si am trocuit intre noi niste carti printate si frumos organizate de cel mai carismatic om pe care l-am cunoscut: domnul Costica de la Craiova, un distins domn cu o importanta functie de conducere la Universitatea de acolo. Carticica iti descria algoritmic arborele genealogic. Eram vreo 50 de oameni in acea gradina, toti rude intre noi. Am schimbat numere de telefon, nume, povesti de viata si gratare facute asa cum doar romanii stiu sa le faca.

M-ai cam plictisit

Astazi e acea zi in care o sa auzi acum ce vezi in fapte. Sa incepem cu introducerea: sunt ardelean, sunt balanta si sunt crescut intr-o familie cu coduri etice vechi care ma obligau sa zic sarutmana pentru masa inainte sa ma ridic. Adica am toate ingredientele sa fiu un om calm care zice scuzati daca am atins pe cineva din greseala pe strada. Uneori sunt atat de ignorant cu anumite lucruri ce trec pe langa mine incat ma cearta apropiatii: ‘Liviu, tie iti trebuie putin egosim pentru ca ti se confunda bunatatea cu naivitatea’. Insa uneori sangele meu latin ma face sa vad negru in fata ochilor, chiar daca nu mai pun ‘la suflet’ nici o rautate primita. Dar sunt zile ca aceasta in care vulcanul mai trebuie sa erupa ca sa fie liniste pe insula.