logo
Liviu Florescu

Esti aici pentru ca...

Iti place sa citesti, banuiesc. Mie sa scriu, imi pare bine de cunostinta. Articolele sunt despre business si marketing sau alte chestiuni serioase, introspectii pe diferite subiecte, uneori la nervi imi vars frustrarile si astfel blogul imi devine psiholog iar cand sunt impresionat de un film bun ti-l recomand rapid aici. Tu alege-ti ce doresti.
Liviu Florescu / Romania (Page 2)

Cadoul din cutia de pantofi

De ce?
Pe lumea asta, dintr-un anumit punct de vedere, sunt 2 categorii de oameni: cei care vorbesc si cei care vorbesc si fac.

Inceputul
Cluj 2007. O perioada a Romaniei de dupa ’89, cand, s-a simtit usor efectul unei mici cresteri economice. Oamenii au inceput sa aiba si cand ai lucruri nu mai alergi infometat, ci te gandesti si la alte lucruri nu doar la grija mancarii de pe masa lunii viitoare. Un domn distins trece pe sub un pod al Clujului unde se afla un copil cu o evidenta nevoie de ajutor. Domnul afla despre situatia lui, se duce acasa la copilul sau si il intreaba cu care jucarii nu se mai joaca si pe care le poate dona altui copil. Probabil erau primele lui lectii de altrusim. A impachetat niste jucarii intr-o cutie de pantofi si a oferit cutia copilului de sub pod. Acesta se duce la scoala, probabil plin de fericire si, povesteste ce a primit. Ce s-a intamplat atunci nu a fost un plan, nu a fost o idee, ci doar o actiune admirabila facuta de un om cu suflet.

Vinule

Cand eram mic mi se parea ca esti rau si cu fite neintelese. Nu te apreciam si nici n-aveam cum. Nu-ti iubeam deloc gustul, sa stii. Dar oricum tu erai tare dur si stii asta. Dar de ce vorbea toata lumea de tine? De ce te apreciau toti, inca din istorie? Mai, tu te ascunzi prea bine. De ce te lasi asa de greu descoperit? De ce e nevoie sa strang eu prietenii in zeci de ani, sa ajung la tine, sa-ti inteleg logica? Aaaaa, ca sa te apreciez mai bine. Bine! Bine, bine…

Inca se nasc eroi

Acum 3 ani ma suna tata si ma invita la Osica de Sus, un satuc de oameni ambitiosi si muncitori in partea olteneasca a Romaniei. Scopul era intalnirea la un eveniment intitulat “Fii satului” unde un domn numit Nelu Rosca oferea pe atunci numele liceului, primind si titulatura de cetatean de onoare al localitatii. Paralel cu asta a avut o dorinta: sa-si uneasca ramasitele unui neam inceput de acolo, exact in acea zi. Am ajuns triumfator de curiosi sa vedem ce emotii si lucruri noi descoperim.

Spre seara ne-am restras in curtea unei case taranesti frumos intretinute, cu noi tinerii, maturi cu umor si ceva experienta de viata impreuna cu batrani intelepti… unii in bastoane, altii nu mai sunt azi printre noi. Si am trocuit intre noi niste carti printate si frumos organizate de cel mai carismatic om pe care l-am cunoscut: domnul Costica de la Craiova, un distins domn cu o importanta functie de conducere la Universitatea de acolo. Carticica iti descria algoritmic arborele genealogic. Eram vreo 50 de oameni in acea gradina, toti rude intre noi. Am schimbat numere de telefon, nume, povesti de viata si gratare facute asa cum doar romanii stiu sa le faca.