logo
Liviu Florescu

Esti aici pentru ca...

Iti place sa citesti, banuiesc. Mie sa scriu, imi pare bine de cunostinta. Articolele sunt despre business si marketing sau alte chestiuni serioase, introspectii pe diferite subiecte, uneori la nervi imi vars frustrarile si astfel blogul imi devine psiholog iar cand sunt impresionat de un film bun ti-l recomand rapid aici. Tu alege-ti ce doresti.
Liviu Florescu / Cultura (Page 2)

Mesaj pentru tine, cel de dincolo

Salut, te rog ia loc. Aprinde-ti o tigara si sterge buturuga de pamant, nu cumva sa-ti murdaresti hainele cumparate din magazinele, inexistente inca aici. Vrei putina apa murdara luata de la raul din spatele colibei? Sterge-ti dispretul de pe buze si ascunde mai bine dezinteresul, ca sa spargem zidul de comunicare ridicat intre noi. Bun. Hai sa-ti povestesc despre locul in care tocmai ai ajuns: Romania e o tara in desertul unui continent nedescoperit inca, noi vanam din copaci si de holera ne vindeca vracii pe care noi ii consideram zei, mai puternici decat erau considerati arhitectii in renascentism. Nu putem zbura, nu stim sa scriem, Romania a auzit de imperiul roman doar din povestile batranilor, spuse in jurul focului pe care il tinem aprins de cand au venit conquistadorii in trecere pe aici.

Muzeul George Enescu

De cate ori ai trecut pe Calea Victoriei? Si de cate ori te-ai oprit sa admiri impunatoarea cladire de la numarul 141? E unul dintre cele mai stralucitoare palate bucurestene. De acord sau nu inca? Am fost in vizita la palat. Hai sa-ti povestesc ce minunatii am vazut acolo, poate te influentez sa-l vezi, iar daca l-ai vizitat deja, imi dau jos palaria imaginara.

Palatul Cantacuzino

Palatul Cantacuzino e una dintre cele mai frumoase cladiri din Bucuresti, o stii, e cea cu somptuoasa intrare, umbrita de imensa copertina in cel mai autentic stil Art Nouveau, ce reflecta rafinamentul ‘belle epoque’ al frumosului Bucuresti de altadata. Cladirea e construita in

Recenzie Blues Festival 2010

Pentru ca de fiecare data cand trec de Brasov ma linistesc… si pentru ca de fiecare data cand varful cetatii Sighisoara iese din acunzatoare imi place sa-mi reamintesc ca sunt ardelean. Si dau coltul strazii si revin si-mi vad maidanele unde altadata ma jucam – sunt din nou acasa.

Sighisoara

O scurta reinvigorare dupa drum, o promenada prin cetate, un vin la Casa Cositorarului si intram intr-o stare de acalmie, in ‘mood-ul’ sighisorean.

N-am ajuns ajuns in toate serile festivalului, dar cu multumire zic ca am ajuns Vineri la blues, o seara ceea ce se anunta lady`s night, adica Eden Brent si Sue Foley. Cineva imi povestea de Eden ca a ajuns joi seara in oras, a anuntat cu tarie ca vrea sa vada doar sala unde va canta si apoi sa doarma sa fie apta pentru prestanta zilei 2 din festival. Dar ce sa vezi… s-a intersectat cu crama de la Hotel Sighisoara, a baut o sticla de vodka si a incins spiritele in crama pana dimineata la 8. Astfel grija comuna a zilei de vineri a fost daca se trezeste sa cante sau a intrat in coma alcoolica :).

Si iata ca dupa ce prezentatorul face necesara prezentare a artistei apare ‘the one the only’ Edent Brent, o doamna incantatoare intr-o rochie rosie sclipitoare cu o bere romaneasca-n mana. Prima impresie a fost usor socanta spre comica. Poate ca ateptam un soi de soprana distanta care atinge gingas pianul? Greseala mea prejudecata… am gasit in Eden o persoana calda, prea calda, amuzanta, o show-womanita exceptionala, o pianista excentrica. Mereu in contact cu publicul (in timpul unei piese suna un mobil in public si cum salveaza Eden situatia? Opreste piesa si spune-n microfon: “Maybe you should answer, it might be for me” 🙂 ), o artista in toata nuanta cuvantului, dadea in clape schimband octavele dintr-o extrema-n alta, un fel de Ray Charles prin anii `60. Si apoi canta dulce si ne amintea ca era totusi, femeie, ca-n filmuletul de mai jos: