Despre nimic
Am rupt-o acum cateva saptamani. A fost cel mai greu si sanatos lucru facut… pentru el in primul rand si implicit pentru mine. Cunoscuti comuni au incercat sa afle ce s-a intamplat, au incercat sa ma atentioneze ca nu-i bine. Ce n-au inteles ei e ca noi vom fi prieteni pana cand unul dintre noi va inchide ochii, ca am ajuns la un nivel al relatiei ce nu poate fi sters de nimic.
Tentativele lor, desigur, bazate pe intentii pozitive, mi-au reamintit ca poti petrece extrem de mult timp cu o persoana dar sunt foarte putine sanse sa o cunosti in totalitate, pentru ca te poate surprinde mereu, lesne de inteles deoarece noi toti suntem intr-o schimbare constanta, intr-o evolutie spirituala si materiala. Continua. Dar uitam asta si tindem sa tragem concluzii cu foarte mare nonsalanta, pentru ca iata… traim doar dupa stereotipuri si prejudecati.
Ti-am captat sau capatat atentia?
Stereotipizarea, intr-o anumita forma, e atunci cand prietenii tai dau like la o poza si tu faci la fel, fara sa mai judeci daca tie chiar iti place imaginea sau te-ai lasat influentat de like-urile lor. Sau cand te intristezi ca un copil cand o anumita persoana, stii tu care, nu iti da like la o postare. Iti vei gasi puterea sa treci peste ego si orogoliu si sa dai like la poza unui prieten cu care te-ai certat in viata reala? Empatia si antipatia sunt doua curve ce iti cer banii inainte sa te imbrace in prezervativ.
Ce-o sa faci cu atata ura, daca maine nu mai rasare soarele?
Oamenii vin in viata ta sa-ti ofere foarte multe bucurii, iar daca ai intradevar relatii puternice te poti considera bogat. Gandul ca cineva se gandeste la tine sau ca poti apela la un anumit prieten la nevoie, produce mai multa serotonina decat gandul ca ti-a crescut venitul lunar. Asa a fost mereu si stii asta foarte bine, dar de cele mai multe ori te minti pe tine. Iar in acelasi timp esti extrem de dezamagit prin impresia ca esti mintit sau ca de-a lungul timpului se schimba afectiunea intre persoane comune. Uiti ca nu e vorba despre tine si o iei mereu personal.
Ce incerci sa zici de fapt?
Ma amuza cand anumiti copilasi chiar si de 40 de ani incearca sa imi penetreze fricile lor in conceptiile mele, fortandu-mi rabdarea. Nu e nici o panica, le-am inteles fricile. Nici macar nu le raspund. Eu, pentru tot ce am sa fac, am sa raspund domnule ofiter si domnule Dumnezeu. M-am dus in trecut sa-mi inteleg ”rebeliunea”: am venit la 18 ani in Bucuresti cu o geanta de haine, iar acum… vorba unui bun prieten implinit (care ma intimideaza placut), dau de mancare la familii. In viziunea mea succesul in viata nu inseamna banii ci cat de mult influentezi, in bine, oamenii pe care ii intalnesti. Unii “te viziteaza” sa iti dea lectii, altii doar te tranziteaza si cu altii ramai mereu legat. Iar unele legaturi spirituale nu pot fi rupte, chiar daca distanta fizica intre oameni e mare. Si impartim mereu soarele din doi in doi.
Tu dupa ce dracului alergi de fapt?
Fericirea, frica nu exista de fapt. Sunt lucruri imaginate. Ce ticaloase’s gandurile uneori, nu? Dar stii cand devin ele palpabile? Cand sunt spuse, cand sunt impartasite. Esti putin trist, dar cand iti da o anumita persoana un like, iti schimba in bine, subit, toata ziua. Iti dai seama ce face un singur click? Dar cand iti urasti seful si tara tu de fapt, de ce esti nefericit? Ti-am mai zis, dar nu-mi dai dreptate: oamenii nu urasc ziua de Luni ci isi urasc jobul. Ma dau atotstiutor, stiu. Ce-mi dai la schimb, invidie sau admiratie?
Nu conteaza, cert e ca am reusit sa scriu despre… nimic.
foto: Ionut Caras
No Comments