Sighisoara Blues 2012. Cu suflet

Muzica va ramane mereu una dintre pasiunile neconditionate ale sufletului meu. Cateva persoane intrate si iesite din viata mea au perceput asta, cu admiratie sau gelozie. Muzica n-are stas, plafoane, e prea complexa pentru stereotipuri. Si perceptia pe care ti-o da intr-o perioada a vietii se schimba in functie de starea ta de spirit. Ca atunci cand il asculti pe Bob Marley si primesti mesajul piesei, te bucuri ca ai inteles tot, iar peste 5 ani intelegi altele si mult mai multe.

Am descoperit blues-ul dupa 6-7 ani de incercari. Acum, mai mult ca niciodata il inteleg. Profund. Ajutat de cateva minti stralucite ce au comunicat cu mine emotional, pe scena Sighisoreana. Doug Macleod, Lucky Peterson, Corey Harris sunt cateva exemple. Si le-am vazut pe scena micului meu oras, da?

Samanta Fish
Samanta e modelul perfect ce exprima perpetuarea blues-ului. O voce tanara, ambitioasa, cu o “duritate necizelata” ce se combina perfect cu pasiunea ei si naste sunetul ala frumos. Si are ea ceva asa … ce … te… indeamna la placeri inocente si te obliga sa iti aduci aminte cum e sa te indragostesti din nou pe strazile medievale. M-a vrajit, asa cum zice piesa.

Bob Brozman
Cand s-a terminat weekendul Sighisoara Blues Festival 2012 am devenit instant mai bogat. Am cunoscut o enciclopedie muzicala intr-o persoana mai mult decat remarcabila. Se numeste simplu Bob. Bob Brozman ar trebui sa fie platit de WikiPedia pentru continutul teoretic acumulat de el in aproape 6 decenii de viata si in peste 50 de tari prin care a lucrat/bantuit/studiat. Si ma feresc putin de cuvinte acum. In spatele unui om senzational de placut, de la care iti doresti sa “furi” cat mai mult timp, oriunde, am gasit un geniu muzical. Sunt fericit fiindca mi s-a oferit o sansa in viata sa-l cunosc pe el. M-a plimbat intr-o calatorie muzicala mirobolanta: prin Africa simpla si percutionista, prin caldurosul si suavul Hawaii, prin pasionalul si eroticul Flamenco, prin nostalgicul Mississippi… toate mixate intr-un mood complet de blues. Si am mai descoperit cu el ca nu exista tehnici stabilite, perceptii generalizate. In blues nu e vorba despre ochelari de soare, palarie, fum si o sticla de whisky. E vorba doar de muzica! Un om atat de liber… si asa cum i-am zis lui iti zic si tie cititorule: lumea asta inca nu e muzical pregatita pentru el. Ah, si am vazut prima oara in viata mea un artist sa-si acorde chitara in timpul piesei.

Corey Harris
O lectie muzicala, o revelatie din toate punctele de vedere. A facut exact ca data trecuta –  a linistit subit toti sonatii insetati de volum, energie si blues. Si i-a adus exact in blues. Fara miscari, zgomot si falsitati. Piesele lui m-au umplut de bucurie, am simtit la propriu muzica in vene. O paralele extremista a orgasmului feminin – caldura emotionala.

Samuel James
E exemplul ideal al bluesman-ului in cautarea permanenta a sunetului unic. “The pursuit for a different Bob Dylan’s sound”. I-a placut mult pizza de la Joe’s Pub :). Sammy e genul de artist care pe la 50 de ani va transforma in aur tot ce va atinge.

Festivalul de la Sighisoara, iarna si muzica
Am fost la atelierele organizate la Primaria Sighisoara, la concertele conventionale (si nu prea) de la sala de spectacole Mihai Eminescu, si am fost la jamm-session-urile din crama Hotelului Sighisoara. La ateliere descoperi cultura muzicala, la sala primesti show in purul sens al cuvantului, iar la crama identifici pasiunea artistilor pentru muzica. Acolo descoperi blues-ul. E vorba de zambetele intre vechi si noi prietenii, e vorba de alintarea urechilor cu calitatea muzicii. Acolo nu exista telefoane mobile, ora exacta a ceasului sau griji asumate fals… acolo e muzica. Acolo e blues. Acolo iti aduci aminte ca exista un loc din Romania unde oamenii inca apreciaza lucrurile simple. Reale.

Festivalul a depasit si a 8-a editie si ne apropiem cu pasi siguri catre centenarul lui. A ajuns exact unde trebuie, unde-l visam acum cativa ani. Lineup-ul din acest an produce motive de gelozie pentru orice festival de gen din lume, vorba prezentatorului. Nu conteaza pretul biletului, numarul de locuri disponibile sau temperatura salii. E o comunitate omogenizata perfect, condusa anual de un singur tel: muzica. Ultimul weekend din februarie de la Sighisoara e inimitabil. Si asta o zic artistii care vin aici mereu. Si nu gasesc argumente sa-i contrazic :).