logo
Liviu Florescu

Esti aici pentru ca...

Iti place sa citesti, banuiesc. Mie sa scriu, imi pare bine de cunostinta. Articolele sunt despre business si marketing sau alte chestiuni serioase, introspectii pe diferite subiecte, uneori la nervi imi vars frustrarile si astfel blogul imi devine psiholog iar cand sunt impresionat de un film bun ti-l recomand rapid aici. Tu alege-ti ce doresti.
Liviu Florescu / Romania  / Hai Romania, sa incepem!

Hai Romania, sa incepem!

Cand am pornit acest blog simteam nevoia sa comunic mult. Feeling amestecat cu trendul vremii. Era ceva nou si incitant, era jurnalul de sub pat in haine digitale, in fata unui monitor. Am zis ca trebuie sa scriu despre supraputerea mea – SEO, despre comunicare online, eram pasionat de campanii bine lucrate si bine gandite, despre brandurile cu care interactionam, pe care le admiram, sau pentru care lucram, despre media online, intr-un cuvant despre online. Paralel cu asta, de ceva vreme recomand cu multa caldura filme bune care imi las un gust dulce sau amar, dar care imi lasa ceva. Si acel ceva imi intipareste in minte si asocierea cu numele lui, asta e rasplata mea pentru stuff-ul din spatele creatiei lor. Alaturi de domeniile pe care alergam atunci si pe care le exploram cu sete… setea pe care o aveam copil fiind, explorand campiile si dealurile patriei si descopeream toate acele lucruri mirifice de la insecte ciudate la trunchiurile copacilor semeti, la ape repezi si animale glasuitoare. Asa si in business: ascultam, meditam, observam, analizam si concluzionam.

Dar apoi s-a produs ceva. Am inceput sa descopar ratiunea, sa justific, sa descopar rautatea, sa evidentiez logica, sa folosesc ironia. Sa fac radiografii, sa inteleg oamenii. Sa ma detasez din trend si iata… sa acaparez frustrarea. Copacii s-au transformat in colegi de munca, insectele-n oameni de pe strada, apele in drumuri de asfalt iar animalele in masini. Si atunci s-a nascut o noua categorie in blog: introspectii. Si la fel ca multi am inceput sa vars din mine ura si sa arat cu degetul, cu pieptul ridicat si cu dorinta de a schimba intreaga lume. Ca nu mi se parea mie ca e natural cum decurg lucrurile. Eram Hercule luptandu-se cu leul din Nemeea, avandu-l mereu in spate pe Zeus, incercand sa remodelez campiile transformate in jungla de asfalt.

Aievea ma detasam complet, retrogradam ambitia si probabil ca ma linistea Sighisoara, sau plecarea si achizita unei guri de aer proaspat pe meleaguri mai ‘civilizate’. Strainatatea. Mereu am fost curios. Mereu am aspirat spre lucruri noi, diferite si, mereu m-am grabit. Graba ce m-a transformat intr-un precoce ambitios si curios. M-am nascut intr-un oras mic din Romania. La 5 ani am facut prima drumetie de acasa in centrul orasului, singur. La 6 ani am facut prima iesire din oras, singur. La 14 ani am intrat in primul bar, singur. La 17 ani am lasat prezenta anturajului de la bloc… imi parea deja o stare de mult apusa. La 18 ani stateam cu primarul orasului si cu seful politiei, la povesti. Era mai captivant. La 19 ani am plecat din oras pentru cucerirea capitalei. Iar de la 20 cand am trecut frontiera de la Nadlac mi-am repetat in minte ca nu m-am nascut in locul potrivit. Ajung imediat unde vreau, ai rabdare!

Dupa 6 ani si aproape jumatate de europa vazuta stau si meditez: oare am facut bine ce-am facut? Sa fie un regres mental faptul ca acea gura de aer proaspata civilizata pe care mi-o cumpar o dau pe un regret/dispret de fiecare data cand ma intorc si iau prima gura de aer jegos de Bucuresti? Adica e un fel de balanta: in stanga sunt toate aspectele promotionale pe care le observi cu ochi mari intr-o tara ca Germania iar in dreapta ai campurile cu drumuri gaurite cu gunoaie aruncate de tigani pe pamanturi furate detinute de moguli. Nu! Era de fapt o programare preluata de la altii, erau frustrarile altora injectate in mine.

Am momente cand imi zic mai bine nu intelegeam atatea si mai bine nu ieseam din tara ca sa am plafonul de comparatie si eram mai fericit. Mai linistit. Oare? Acum sunt ironic, da.

Niciodata n-am cochetat politic, am inteles demult pe ce maini stau sforile si ca mai bine ma opresc decat sa alerg neincetat ca un soricel in rotita lui din cusca, in speranta ca la un moment dat ajung la destinatie. Ca soarecele in subconstientul lui stie foarte bine ca exista o destinatie. Sau destinatia noastra e vanduta fals prin filme si reclame? Am preferat atunci sa ma pozitionez ca telespectator, e o pozitie mai confortabila decat cea de pe scena.

Si apoi s-a mai produs ceva. Am inteles, evident, mai mult decat era cazul. Am inteles ca nu exista ei si noi, nu exista aia si ceilalti, nu exista putere si opozitie, nu exista linii si delimitari. Exista implicatie, dezinteres, frici si confort obtinut din frici. Dar curaj exista. Mult si sta ascuns in fiecare din noi. Si am mai inteles ceva: ca nu e bun nici locul de telespectator si nici macar cel de artist pe scena. Asadar frustrarile mele nasc o subcategorie pe care o numesc categorie entitate separata: Romania. Voi aborda subiecte cunoscute de tine, devenite meme de tara, care nu vor schimba nimic si nu vor personifica un anume stereotip post-comunist. Sunt doar trairi cu mult precedent, un mix socio-istoric omogenizat de-a lungul timpului, o forma pe care am creat-o noi toti si pe care o murdarim cu noroi, o lovim cu ura dar n-o distrugem nici nu o spalam, ca e a noastra si aici ne-am nascut. Insa e blogul meu si scriu ce-mi place aici, chiar daca eu constientizez lucrurile nasoale asta nu inseamna ca nu pot evidentia partile bune, nu?

Romania.

3 Comments

  • Alex Baciu

    October 21, 2010 2:24 pm

    Asta numesc eu un articol interesant !

  • Silviu

    October 21, 2010 2:44 pm

    Inainte de a face prima excursie intr-o tara civilizata aveam o impresie al dracu de buna despre romania. Auzeam tot timpul “ce frumoasa e romania, pacat ca e locuita” si nu intelegeam ce au altii cu noi, de ce suntem noi oaia neagra.
    La intoarcerea din Olanda, m-am trezit la realitate. O realitate destul de cruda: suntem atat de saraci incat, in comparatie cu ceilalti nu avem dupa ce bea apa. Da, exista cele mai tari masini in Romania, exista sute de oameni bogati, dar mergand pre trotuare, mergand la tara la bunici, imi dau seama ca majoritatea oamenilor traiesc intr-o saracie lucie.

    Problema cea mai mare e alta. Ne-am obisnuit asa si tot timpul dam vina pe cei de sus, cand toata societatea e de vina. Fiecare are partea lui de vina. De la cel care da un cadou invatatoarei pt ca odrasla sa ia o nota mai mare, pana la cei care dau spaga medicilor si politistilor, toti suntem vinovati.

    Si uite asa ajung sa dau dreptate celor care zic: ca “romania e o tara frumoasa, pacat ca e locuita” …
    chiar pacat …

  • Marius

    October 21, 2010 3:28 pm

    foarte bun acest articol,cel putin din punctul meu de vedere.acum ar trebui sa argumentez ceea ce spun…
    este bun pentru ca ma regasesc foarte mult in ideile pe care le exprimi ,trairi care te marcheaza,trairi care te fac sa iti pui mai multe intrebari si la sfarsit sa te gandesti daca e bine sa fie asa…daca era mai bine altfel…poate ca e “de vina” si faptul ca m-am nascut in aceeasi tara si acelasi oras :).

Post a Comment