Recenzie Blues Festival 2010
Pentru ca de fiecare data cand trec de Brasov ma linistesc… si pentru ca de fiecare data cand varful cetatii Sighisoara iese din acunzatoare imi place sa-mi reamintesc ca sunt ardelean. Si dau coltul strazii si revin si-mi vad maidanele unde altadata ma jucam – sunt din nou acasa.
O scurta reinvigorare dupa drum, o promenada prin cetate, un vin la Casa Cositorarului si intram intr-o stare de acalmie, in ‘mood-ul’ sighisorean.
N-am ajuns ajuns in toate serile festivalului, dar cu multumire zic ca am ajuns Vineri la blues, o seara ceea ce se anunta lady`s night, adica Eden Brent si Sue Foley. Cineva imi povestea de Eden ca a ajuns joi seara in oras, a anuntat cu tarie ca vrea sa vada doar sala unde va canta si apoi sa doarma sa fie apta pentru prestanta zilei 2 din festival. Dar ce sa vezi… s-a intersectat cu crama de la Hotel Sighisoara, a baut o sticla de vodka si a incins spiritele in crama pana dimineata la 8. Astfel grija comuna a zilei de vineri a fost daca se trezeste sa cante sau a intrat in coma alcoolica :).
Si iata ca dupa ce prezentatorul face necesara prezentare a artistei apare ‘the one the only’ Edent Brent, o doamna incantatoare intr-o rochie rosie sclipitoare cu o bere romaneasca-n mana. Prima impresie a fost usor socanta spre comica. Poate ca ateptam un soi de soprana distanta care atinge gingas pianul? Greseala mea prejudecata… am gasit in Eden o persoana calda, prea calda, amuzanta, o show-womanita exceptionala, o pianista excentrica. Mereu in contact cu publicul (in timpul unei piese suna un mobil in public si cum salveaza Eden situatia? Opreste piesa si spune-n microfon: “Maybe you should answer, it might be for me” 🙂 ), o artista in toata nuanta cuvantului, dadea in clape schimband octavele dintr-o extrema-n alta, un fel de Ray Charles prin anii `60. Si apoi canta dulce si ne amintea ca era totusi, femeie, ca-n filmuletul de mai jos:
