logo
Liviu Florescu

Esti aici pentru ca...

Iti place sa citesti, banuiesc. Mie sa scriu, imi pare bine de cunostinta. Articolele sunt despre business si marketing sau alte chestiuni serioase, introspectii pe diferite subiecte, uneori la nervi imi vars frustrarile si astfel blogul imi devine psiholog iar cand sunt impresionat de un film bun ti-l recomand rapid aici. Tu alege-ti ce doresti.
Liviu Florescu / Romania (Page 4)

Inca se nasc eroi

Acum 3 ani ma suna tata si ma invita la Osica de Sus, un satuc de oameni ambitiosi si muncitori in partea olteneasca a Romaniei. Scopul era intalnirea la un eveniment intitulat “Fii satului” unde un domn numit Nelu Rosca oferea pe atunci numele liceului, primind si titulatura de cetatean de onoare al localitatii. Paralel cu asta a avut o dorinta: sa-si uneasca ramasitele unui neam inceput de acolo, exact in acea zi. Am ajuns triumfator de curiosi sa vedem ce emotii si lucruri noi descoperim.

Spre seara ne-am restras in curtea unei case taranesti frumos intretinute, cu noi tinerii, maturi cu umor si ceva experienta de viata impreuna cu batrani intelepti… unii in bastoane, altii nu mai sunt azi printre noi. Si am trocuit intre noi niste carti printate si frumos organizate de cel mai carismatic om pe care l-am cunoscut: domnul Costica de la Craiova, un distins domn cu o importanta functie de conducere la Universitatea de acolo. Carticica iti descria algoritmic arborele genealogic. Eram vreo 50 de oameni in acea gradina, toti rude intre noi. Am schimbat numere de telefon, nume, povesti de viata si gratare facute asa cum doar romanii stiu sa le faca.

S-a deschis Bucuresti

Soarele ma trage de mana: “hai mai sus, gata”. Dau drumul la muzica, ibricul cafelei si apa pentru dus si apoi pe carosabil spre Camera din Fata unde ajustez doza de energie pozitiva cu ajutorul frumoaselor de dupa bar. Le-am dat imprumut vreo 14 ganduri bune si vreau azi unul inapoi. Am ajuns acolo cu bicicleta, voie buna si soarele pe umar, pe care l-am ignorat doar cand am pregatit cafeaua, ea imi e mai draga in acel moment in care o mosesc. E prajita cu pasiune de Florescu, nici nu conteaza care.

Vine motanul cu o privire grava zici c-a dormit 12 saptamani in 6 ore, in acelasi moment in care Paul iese din masina cu o buburuza pe capota si se scuza ca e masina nevestei, atunci ne dam seama cat creste voia buna, pentru ca suntem toti pusi pe glume si incepe rasul. Suntem latini si ne place sa ne simtim bine si tinem multe sentimente si emotii in noi. Pisi tot incearca sa-si ascunda starea de bine, dar il cunoastem bine, e bine dispus. Dupa un ceai de pe alte continete al carui gust ne va ramane in papile in urmatoarele ore, plecam spre explorari accidentale, dandu-ne mari ca stim unde mergem, dar stim toti ca stie dracu’ unde ne ducem, cum facem de obicei. Si gasim prin strazile secrete ce evoca parfumul belle epoque al micului Paris, o taverna ce transmite mirosuri bune si pasiune. Asa si mancarea de acolo… apoi ajungem sa discutam cu pasionatul principal despre vinuri si schimbam opinii si carti de vizita, afland ca in acea casa s-a filmat ‘BD in actiune’. Hmm, dragut. Plecam impreuna cu ‘araboaicele’ noastre dragi spre un magazin sa reglam una dintre biciclete. Ne iese in cale Muzeul George Enescu si o masina de epoca, ce parca a dus istoria la alt nivel de eleganta in curtea uneia dintre cele mai frumoase cladiri din Bucuresti.

Am depasit sistemul

Toata viata mi s-a repetat o expresie patologica, a genei romano-balcanica post decembrista: “esti generatia de sacrificiu”. Incepand de azi i-am modificat sensul. Nu, nu… nu sunt egoist asa cum a fost sistemul cu mine si nu e nici frustrare, e evolutie pentru ajutarea sistemului. In caz ca nu ma cunosti eu sunt ala care te ridica atunci cand esti jos, nu-ti da in cap si mai mult, cum au facut cu mine. Asta e rasplata mea pentru el. Momentan. Mai tarziu revin cu detalii inefabile in speranta mea si a generatiei ce va urma, deja lucrurile au inceput sa se intample.