logo
Liviu Florescu

Esti aici pentru ca...

Iti place sa citesti, banuiesc. Mie sa scriu, imi pare bine de cunostinta. Articolele sunt despre business si marketing sau alte chestiuni serioase, introspectii pe diferite subiecte, uneori la nervi imi vars frustrarile si astfel blogul imi devine psiholog iar cand sunt impresionat de un film bun ti-l recomand rapid aici. Tu alege-ti ce doresti.
Liviu Florescu / Online  / Promovarea Thailandei in digital, o campanie de succes

Promovarea Thailandei in digital, o campanie de succes

Totul a început în primavara 2016 cu o discutie la cafea, unde TAT (reprezentanta Autoritatii pentru Turism a Thailandei) a venit cu o idee geniala: organizarea unei competitii similare cu Amazing Race, o competitie în mai multe etape în timpul careia doua echipe (una din România, celalata din Bulgaria) sa se angajeze într-o cursa inedita pe teritoriul Thailandei. Ideea a fost preluata de noi, am desenat-o si executat-o, planificând strategia digitala pentru implicarea a cât mai multi doritori de calatorii în platforma online. Pe lânga obiectivul clar de gestiune a competitiei online, obiectivul principal a fost transformarea campaniei în platforma de brand awareness a Thailandei, în anul 2016 pentru România si Bulgaria.

 

Competitia “The Thailand Race”  a fost lansata oficial pe 5 Septembrie, cu ocazia unei ‘tabere’ la munte organizate de TAT pentru mai multi bloggeri de travel si jurnalisti. Competitia a avut 3 etape: în prima etapa doritorii s-au putut înscrie extrem de simplu de pe orice dispozitiv web sau mobile. Dupa faza înscrierilor, primii 10 clasati au intrat într-o runda de jurizare al carei câstigator a participat alaturi de binecunoscutul Cabral Ibacka în cursa finala din Thailanda. Acelasi lucru s-a întâmplat si în Bulgaria, unde Dimiter Todorov (cunoscut bloger bulgar de travel) a însotit câstigatoarea din Bulgaria. Rezultatele jurizarii au fost facute publice în prezenta reprezentantilor Ambasadei Thailandei la Bucuresti, precum si a echipei Qatar Airways, partener oficial al TAT pentru competitie. Evenimentul la care au fost invitati toti cei implicati în The Thailand Race, s-a desfasurat la Muzeul Bucurestiului- Casa Filipescu-Cesianu într-o atmosfera relaxata, condimentata cu preparate traditionale thailandeze, fotografii din diferite zone ale Thailandei si multe zâmbete.

Cele 2 echipe

S-au întâlnit pe 23 Octombrie în Bangkok, au primit o suma de bani si o harta cu un traseu predefinit si au pornit în cursa timp de 7 zile pentru a colectiona puncte, fiind urmariti online pe www.thethailandrace.com.

România a câstigat!

Mihai Jurca a fost cel care l-a însotit pe Cabral si a câstigat o excursie de lux în 2017 în Tarâmul Zâmbetelor, cum e supranumita Thailanda. Cursa în sine a fost un câstig, cei 4 competitori parcurgând insule vazute în filme, sate inedite, culturi fascinante si experiente unice în viata, conform informarilor facute de echipe direct online, aproape în timp real, pe platforma thethailandrace.com.

Marketingul online

Am monitorizat activitatea digitala, blogerii români si bulgari au sustinut competitia producând un engagement online de 53.000 de vizite, 154.000 de vizualizari pe platforma si 104 oameni au solicitat înscrierea în prima etapa din competitie. Majoritatea traficului a fost obtinut din Bucuresti, Sofia si Bangkok, peste 40.000 de oameni au interactionat în retelele sociale, s-au produs mii de share-uri si zeci de mii de view-uri în Youtube în canalele proprii ale competitorilor, integrate în platforma.

Citeste mai mult

No Comments

Post a Comment